A fost detectat cel mai îndepărtat obiect din Sistemul Solar


La o distanţă uriaşă de Soare, astronomii au descoperit ceea ce ar putea fi cel mai îndepărtat obiect, identificat până acum, din Sistemul Solar.

Momentan, specialiştii nu au reuşit să-l definească, dar au aflat că orbitează Soarele la o distanţă de 140 unităţi astronomice, fiind astfel de 3,5 ori mai îndepărtat faţă de Pluto.

Predecesorul noului obiect este o planetă pitică descoperită în 2018. FarOut, după cum a fost denumit obiectul descoperit anul trecut, orbita Soarele la o distanţă de 120 unităţi astronomice. Descoperirea a fost realizată de Scott Sheppard din cadrul Institutului pentru Ştiinţă Carnegie ce efectuează căutări ale misterioasei Planete X. El, împreună cu echipa sa, nu au descoperit posibilul gigant până acum, dar studiul oferă alte descoperiri importante, scrie



Credit- Scott Sheppard/Insitutul de Ştiinţă Carrieger

Obiectul descoperit recent a fost denumit FarFarOut, iar echipa de specialişti plănuieşte să realizeze observaţii viitoare pentru a afla mai multe detalii. „Aceste obiecte îndepărtate sunt precum frimiturile ce ne conduc către Planeta X. Cu cât descoperim mai multe, cu atât înţelegem mai bine periferia Sistemului Solar şi posibila planetă ce provoacă modificarea orbitelor corpurilor spaţiale din jur”, a declarat Sheppard.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Astronomii au descoperit un obiect extrem de îndepărtat care schimbă marginea Sistemului Solar

Anul Nou începe istoric. Ultima Thule, cel mai îndepărtat obiect cosmic, este explorat astăzi

Descoperire remarcabilă a astronomilor: Oumuamua, obiectul cosmic care provine din afara Sistemului solar, este acoperit cu materie organică

Sonda New Horizons a ajuns, cu succes, la cel mai îndepărtat obiect din Sistemul Solar. Primele imagini transmise către Pământ



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.